Manual Limba și Literatura Română. Clasa a VIII-a

Manualul de Limba și literatura română clasa a VIII-a a obținut cel mai mare punctaj la licitația organizată de Ministerul Educației și Cercetării – 99 de puncte.

Este realizat în conformitate cu Programa școlară aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3393/28.02.2017, propunând o viziune modernă a predării disciplinei, prin: texte contemporane și clasice, semnate de autori ca Dan Lungu, Raluca Poenaru, Elena Vlădăreanu, Doina Ioanid, Matei Vișniec, Mihail Sebastian, Victor Ion Popa, Ion Minulescu, Magda Isanos, George Coșbuc sau Ioan Slavici, reunite în jurul unei teme generale comune – Reflecții asupra lumii – și corelate vârstei și nevoilor adolescenților.

Manualul conține:

  • texte variate (epice, lirice, dramatice, continue, discontinue, multimodale, materiale audio), care invită elevii la reflecție, la explorarea și la chestionarea lumii în care trăiesc;
  • deschideri spre sfera de interes a adolescenților, prin teme precum: copilăria, familia, tehnologia, prietenia, aventura, natura, relațiile sociale, istoria, compasiunea, libertatea etc.;
  • explicații pe înțelesul elevilor, însoțite de secțiuni de reactualizare, de exemple și de pași pentru activități complexe (investigație, dezbatere pe marginea textelor, compararea textelor, interpretarea textelor etc.);
  • sarcini de lucru specifice Evaluării Naționale;
  • metode moderne de predare (brainstormingul, cvintetul, metoda RAI, SINELG, jocul de rol etc.);
  • activități interculturale și interdisciplinare;
  • prezentare structurată și atractivă a informațiilor;
  • grad de dificultate mediu.

Fiecare lecție este delimitată în subsecvențe care propun un demers de predare-învățare firesc, coerent, logic și gradat, care ține cont de domeniile de conținut specifice disciplinei: Gata pentru ceva nou, Primele gânduri și trăiri, Start, Îmi amintesc, Știu, Integrez și creez, Evoluez.

Portofoliul, proiectul, investigația, fișele de observare sistematică a comportamentului elevilor și autoevaluarea/știu să învăț! – permit completarea metodelor tradiționale de evaluare cu unele alternative. Acestea sunt în strânsă corelație cu lecțiile propriu-zise, permițând urmărirea progresului de învățare.

Manualul digital reproduce întregul conținut din versiunea tipărită, la care se adaugă diferite activități multimedia interactive de învățare (AMII-uri). Astfel, elevii vor putea să acceseze elemente grafice, să urmărească videoclipuri, să rezolve exerciții interactive și să navigheze prin manual.

Vă invităm să răsfoiți manualul!

39,00 lei

Disponibil pentru precomandă - livrare în 14-20 de zile lucrătoare

Cod Produs: MN59

Autor: Alina Hristea, Andreea Dobre, Natalia Niță Vandici

Format: 29 x 20,5

Nr. Pagini: 212

Tip Carte: Manual

ISBN: 978-630-347-057-3

 

S-ar putea să-ți placă și…