Aprobat conform Ordin 4696/02.08.2019 privind aprobarea auxiliarelor didactice din învățământul preuniversitar.
Geografie – caiet de lucru pentru clasa a V-a se adresează atât elevilor care doresc să-și îmbunătățească cunoștințele la această disciplină, cât și profesorilor, pentru lucrul la clasă, după fiecare lecție parcursă.
Auxiliarul propune o abordare progresivă a noțiunilor de geografie, de la itemi de recunoaștere în text, în desen sau pe hartă până la mici eseuri pornind de la o serie de termeni descoperiți în rebusuri. Mai mult, se încearcă, prin exercițiile propuse, o apropiere a domeniului științific al geografiei de viața cotidiană, scopul fiind ca elevii să înțeleagă importanța informațiilor prezentate și felul în care acestea pot fi utilizate în viața de zi cu zi.
Caietul cuprinde trei mari capitole: Terra – o planetă a Universului, Terra – o planetă în mișcare, Terra – o planetă în transformare (Litosfera, Atmosfera, Hidrosfera, Biosfera și solurile) și o unitate separată despre Zonele naturale ale Terrei, atingând astfel toate prevederile programei școlare și fiind, în același timp, un instrument de lucru pe placul elevilor, datorită exercițiilor interactive și ingenioase.