Manual Istorie. Clasa a VII-a

Manualul de Istorie: clasa a VII-a a obținut cel mai mare punctaj calitativ la licitația organizată de Ministerul Educației și s-a clasat pe locul I, cu 97,99 puncte.

Manualul este structurat în patru unități de învățare, respectând conținuturile propuse de programa școlară:

  • Unitatea 1 – Lumea la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea
  • Unitatea 2 – Perioada interbelică: o lume în schimbare
  • Unitatea 3 – Lumea în război
  • Unitatea 4 – Lumea postbelică

Fiecare unitate integrează secțiunile:

  • Descoperă! – captează atenția elevilor prin valorificarea experienței lor anterioare, respectând principiile învățării constructiviste;
  • Aventura cunoașterii – integrează noile conținuturi într-un mod cursiv și accesibil;
  • Explorează și aplică – stimulează dezvoltarea abilităților de gândire și formarea competențelor prevăzute în programa școlară prin aplicații diversificate;
  • Micul cercetător – încurajează creativitatea și studiul suplimentar; elevii sunt îndemnați să se documenteze și să realizeze investigații, portofolii, proiecte etc.;
  • Studiul de caz – valorifică experiența istorică prin analizarea unui fenomen sau a unui eveniment;
  • Știai că… – cuprinde curiozități și informații inedite;
  • Capsula timpului – valorifică elemente de cultură și civilizație specifice epocii prezentate, unele trăgându-și originea din cele mai vechi timpuri.

Unitățile de învățare se încheie cu o secțiune de recapitulare și una de evaluare, care fixează cunoștințele și oferă feedback asupra procesului de învățare. La acestea se adaugă recapitularea și evaluarea inițială, precum și recapitularea și evaluarea finală, necesare în procesul de consolidare a informațiilor și de autoevaluare.

Manualul digital reproduce integral versiunea tipărită, la care se adaugă diferite activități multimedia interactive de învățare (AMII). Astfel, elevii vor putea să acceseze elemente grafice, să urmărească videoclipuri, să rezolve exerciții interactive și să navigheze prin manual.

Descarcă planificarea calendaristică

Descarcă planificarea pe unitati de învățare

35,00 lei

Disponibil pentru precomandă

Cod Produs: MN47

Autor: Felicia-Elena Boșcodeală, Loredana Ciobanu

Format: 29 x 20,5

Nr. Pagini: 116

Tip Carte: Manual

ISBN: 978-630-6662-03-6